Misiunea noastră
Asociatia Glasul Autismului a fost înfințată de părinți ai copiilor cu tulburări din spectrul autist din Câmpina cu scopul de a susține servicii pentru integrarea acestor în comunitate și de a promova cauza și drepturile persoanelor cu TSA. Printre activitățile asociației se numără organizarea de manifestații publice și organizarea oricăror tip de acțiuni care pot schimba percepția publică cu privire la autism.
Activitățile organizației au constat în principal în activități de sensibilizare a opiniei publice și de strângere de fonduri (prin 2% din impozitul datorat statului).
De asemenea, reprezentanții asociației au participat la diverse activități organizate de Fundația Romanian Angel Appeal în Câmpina cum ar fi cele 6 ediții Câmpina Open MTB – Race for autism, concursul de desene "Suntem diferiți, dar învățăm împreună"organizat în 3 școli din Câmpina în aprilie 2016 şi la organizarea activităţilor în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist finanţate din sumele strânse în cadrul competiţiei de ciclism.
Proiecte
Asociatia Glasul Autismului
Centrul Glasul Autismului
Evenimente fundraising
Centrul Glasul Autismului @ Dăruiește ziua ta ~ 2022
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
Centrul Glasul Autismului @ Dăruiește ziua ta ~ 2021
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
Centrul Glasul Autismului @ Daruieste ziua ta ~ 2020
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
Centrul Glasul Autismului @ Campina Open MTB ~ 2019
Anul acesta, cea de-a opta editie a competitiei CAMPINA OPEN MTB – RACE FOR AUTISM, are loc pe 1 SEPTEMBRIE 2019.
Centrul Glasul Autismului @ Daruieste ziua ta ~ 2019
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
Centrul Glasul Autismului @ Daruieste ziua ta ~ 2018
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).
Pagini fundraising
12 pentru Ilinca!
Pe 12 decembrie, fetița mea împlinește 12 ani. Ilinca este un copil cu nevoi speciale care, în 2012, a fost diagnosticat cu Tulburare de Spectru Aut...
Cel mai frumos cadou de ziua mea
Dragii mei, Pe 22 iulie este ziua mea! Împlinesc o vârstă simpatică - 40 de ani!Centrul Glasul Autismului este un vis devenit relitate, un loc unde co...
Sa incepem mai bine 2021
Dragii mei, pe 1 ianuarie este ziua mea! Alt an, alt deceniu - 40 de ani! Și, pentru că mă simt un om norocos, care a primit multe daruri, m-am gândit...
O zi minunata pentru Ilinca
Pe 12 decembrie, fetița mea împlinește 11 ani. Ilinca este un copil special care, în 2012, a fost diagnosticat cu Tulburare de Spectru Autist (TSA)....
ZIUA MEA
Pe 22 octombrie, împlinesc o vârstă simpatică, rotunjoară, 40 de ani! Și pentru că 40 sună important, vreau să marchez acest moment cu o faptă bună. M...
Pentru Ilinca si totii copiii dragi din centrul Glasul Autismului
Pe 22 iulie, împlinesc 39 de ani, o vârstă de care mă bucur și pe care vreau să o sărbătoresc împreună cu voi, cunoscuții și prietenii mei. Și în aces...